Surse liberale au declarat, vineri, pentru Mediafax, că ministrul de Interne, Marcel Vela, urmează să fie schimbat de la conducerea MAI, în urma situației create în perioada sărbătorilor pascale. Este vorba despre protocolul semnat cu BOR, care a dus la neînțelegeri cu premierul Ludovic Orban şi cu președintele Klaus Iohannis.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, semnase un protocol cu BOR prin care angajaţii MAI urmau să împartă lumină în noaptea de Paşte, împreună cu alţi voluntari ai bisericii. Protocolul a fost anulat, însă, după intervenţia şefului statului.
Totodată, şi Monica Anisie ar urma să fie schimbată de la conducerea Ministerului Educaţiei, din cauza modului în care a gestionat învăţământul de la distanţă, mai notează sursele citate de Mediafax.
Un alt ministru care ar urma să fie demis este Ion Ştefan, după ce acesta a fost acuzat că şi-ar fi angajat în sistem rudele. Ministrul Lucărilor Publice a intrat în atenţia presei şi cu o declaraţie controversată. Acesta a spus că are o casă mare, de aproape 1000 mp, deoarece constructorul ar fi greşit o grindă şi aşa s-a trezit cu un etaj în loc de mansardă.
Pentru organizarea alegerilor locale, PNL aşteaptă decizia CCR cu privire la ordonanţa modificată de parlamentari, care prevede că data alegerilor locale din 2020 se decide de către Parlament, nu de către Guvern, aşa cum prevede legea în vigoare.